Avantajele alăptatului la sân. Nevoile nutriționale ale proaspetei mămici

În acest articol, vom trata un subiect mai sensibil, sau mai bine-zis special, dar foarte important pentru viitoarele mămici. De ce acest lucru? Pentru că în funcție de alimentația mamei și de deciziile acesteia, va depinde creșterea și sănătatea copilului, dar implicit și a mamei sale.

Beneficiile alăptatului la sân pentru mamă

– În primul rând contractă uterul, scade cancerul de sân și ovar și scade riscul de anemie feripivă;
– În al doilea rând, accelerează moblizarea grăsimilor de depozit, întârzie reapariția ovulației și a ciclului menstrual;
– În al treilea rând, nu costă nimic, spre deosebire de laptele praf din farmacii, care e destul de scump, dacă preferi un lapte praf de calitate superioară.

Beneficiile alăptatului la sân pentru bebeluș

Pentru copil, nici nu mai punem la îndoială cât este de important acest aspect – în primul rând, este un aliment proaspăt și sigur din punct de vedere al conținutului bacteriologic. Laptele de mamă oferă protecție împotriva alergiilor, asigură un aport adecvat și echilibrat de substanțe nutritive, ușor de absorbit și de metabolizat, îmbunătățește dezvoltarea cognitivă și psiho-somatică și foarte bine de știut, oferă protecție împotriva infecțiilor prin intemediul imunoglobinelor. Ele sunt proteine materne implicate în mecanismele imune. Acestea fiind zise la capitolul beneficiile alăptatului, să vedem acum ce alimentație trebuie să aibă proaspăta mămică pentru a avea laptele necesar sugarului.

Nevoile nutriționale ale mamei

O femeie care alăptează, produce în medie 750 ml lapte/zi, cu un consum caloric corespunzător de aproape 700 cal (85cal/100ml). Mai întâi e vorba de dieta zilnică, ce nu trebuie să fie mai mică de 1800 calorii, să cuprindă o gamă cât mai largă de nutrienți și să fie bogată în lichide (2 – 2,5l/zi). Apoi, e bine de știut că rezervele de grăsime făcute pe parcursul sarcinii sunt principala sursă de energie pentru producția de lapte.

De altfel, laptele degresat este alimentul ideal pentru femeile care alăptează și poate fi consumat și pe post de apă. Consumul regulat de pește gras, fructe oleaginoase (alune, nuci) și semințe asigură aportul de acizi grași esențiali omega 3 și omega 6, necesari dezvoltării corespunzătoare a creierului și retinei la copil. Dar în general, mămicilor nu le este recomandat un regim special de alimentație, din contră, e recomandat să mănânce ce le face plăcere. În schimb, dacă anumite produse cum ar fi ceapa sau usturoiul, par să ˊderanjezeˊ nou-născutul, atunci ele vor fi eliminate din dietă câteva zile, pentru a te asigura că aceasta este cauza.

Ia în considerare că alăptatul la sân consumă energie și implicit calorii. Dar nu vă bazați doar pe acest lucru, pentru că de greutatea dorită depinde foarte mult alimentația și sportul. Acesta ajută la mobilizarea lipidelor din depozitele de grăsime și accelerează procesul de redobândire a siluetei.

E de la sine înțeles că dacă alăptați mai mult, nu e necesar să și mâncați mai mult. Chiar dacă se întâmplă să treceți printr-o perioadă în care sunteți subnutrită, nu vă îngrijorați, pentru că laptele nu își pierde din calități, doar va fi produs într-o cantitate mai mică. De altfel, nici activitatea fizică ușoară nu are nici un efect negativ asupra producției de lapte.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *