Cataracta. Cauze, simptome, operatie si tratamente alternative

Cataracta este o opacifiere a cristalinului, care duce la un disconfort vizual progresiv. Cel mai adesea sunt afectate persoanele în vârstă. Astăzi se poate corecta complet printr-o intervenţie chirurgicală.

Cristalinul este un element al ochiului, în formă de lentilă, situat în globul ocular, în spatele pupilei, şi format dintr-o membrană externă, dintr-un cortex (zona periferică) şi dintr-un nucleu central; razele luminoase îl traversează înainte de a ajunge la retină. In cazul cataractei, acest element devine treptat opac, ceea ce împiedică razele luminoase să-l parcurgă corect.
O intervenţie chirurgicală, care constă în extracţia parţială sau totală a cristalinului bolnav, înainte de implantarea, în majoritatea cazurilor, a unui cristalin artificial, îi permite pacientului să-şi recupereze în totalitate vederea.

DIFERITELE TIPURI DE CATARACTĂ

Cataracta la persoanele în vârstă. Incepând cu vârsta de 65 de ani, oricine poate prezenta un început de cataractă, care se agravează cu vârsta. Fără a se cunoaşte exact cauza acestei degenerescenţe, se ştie că poate fi provocată de o încetinire în elaborarea proteinelor de către organism.

Cataracta la adulţii tineri. In anumite cazuri, cataracta se poate declanşa în urma unui traumatism (şoc, contuzie). Poate apărea la persoanele afectate de diverse boli: diabet, probleme de asimilare a calciului (hipoparatiroidie, tetanie), afecţiuni neurologice, cum ar fi miotonia Steinert (decontractarea prea lentă a muşchilor), afecţiuni dermatologice (eczemă, sclerodermie).
Cataracta mai poate apărea şi la persoanele care urmează tratamente de lungă durată cu steroizi. In cele din urmă, unele afecţiuni ale ochiului (miopie forte, glaucom, tumoare intraoculară) pot face o complicaţie, şi anume cataracta.

Cataracta la copii. Câteodată, originea sa e dificil de determinat. Poate fi asociată unei boli infec-ţioase, contractată de mamă în timpul sarcinii şi transmisă fătului (rubeola), sau, mai rar, poate fi consecinţa unei boli metabolice (incapacitate de a asimila un element esenţial, lactoza, numită lactosemie congenitală), sau mai poate însoţi o trisomie 21 (mon-golism). Există, de asemenea, cataracte congenitale ereditare, a căror cauză nu se cunoaşte.

TOTUL DESPRE OPERAȚIA DE CATARACTĂ

Implantul unui cristalin artificial este o operaţie curentă şi rapidă, care se desfăşoară sub anestezie, cel mai adesea locală. Aceasta impune o spitalizare de aproximativ trei zile. Implantul este alcătuit din materiale sintetice şi cuprinde o lentilă transparentă, înconjurată de anse fine, care servesc drept suporţi.

Se scoate cristalinul bolnav; implantul este plasat şi fixat prin micile sale anse. După operaţie, pacientul trebuie să poarte un bandaj pe ochiul acoperit, pentru a-l proteja de lumină. Timp de câteva săptămâni, va trebui să pună în ochiul operat picături care dilată pupila, pentru ca aceasta să nu adere prea devreme la implant.

SEMNELE CATARACTEI

Cataracta se manifestă printr-o scădere progresivă a acuităţii vizuale, care se întinde uneori pe mai mulţi ani. Pacientul are impresia că vede ca prin ceaţă şi suferă de străfulgerări. In cazuri mai rare, el vede dublu, chiar şi când închide un ochi. Copiii afectaţi de cataractă pot avea pupilele albe (leucocorie). Uşor de diagnosticat la adult, în urma unui examen la biomicroscop după dilatarea pupilei, cataracta e mai greu de detectat la copil, pentru că el nu semnalează întotdeauna medicului problemele de vedere, mai ales dacă acestea se instalează în timp.

TRATAMENTUL CATARACTEI

Este chirurgical: constă în extracţia cristalinului bolnav, urmată sau nu de un transplant de cristalin artificial. La adult. Transplantul de cristalin artificial, bine tolerat pe termen lung, este o tehnică destul de curentă, cu excepţia persoanelor cu miopie foarte mare. Acest implant rezistă întreaga viaţă. Se poate alege una dintre cele trei tehnici de mai jos:

1. — extracţia intracapsulară, care constă în prelevarea cristalinului în totalitatea sa şi înlocuirea acestuia cu un cristalin artificial;
2. — extracţia extracapsulară, care constă doar în scoaterea nucleului şi cortexului cristalinului, după care se introduce implantul în membrana externă a cristalinului (sac capsular);
3. — facoemulsificarea, care constă în distrugerea nucleului cristalinului cu ajutorul ultrasunetelor şi aspirarea acestuia înainte de implantarea cristalinului artificial.

La copil. Se poate recurge la o intervenţie numită facofagie, care nu necesită decât o mică incizie, deoarece cristalinul copilului este moale: se secţionează cu un instrument cristalinul, apoi se aspiră fragmentele. Implantul de cristalin artificial la copii este controversat: nu se cunoaşte prea bine toleranţa pe termen lung. Se recomandă mai degrabă lentile de contact, în caz că afecţiunea nu atinge decât un singur ochi, sau lentile corectoare, în caz de afectare a ambilor ochi. Corecţia se dovedeşte adesea definitivă după trei luni, când se resoarbe astigmatismul legat de extractia cristalinului.

CE VEDE OCHIUL FĂRĂ CRISTALIN?

Ochiul îşi poate pierde cristalinul în urma operaţiei de cataractă (extracţia chirurgicală a cristalinului) sau, mai rar, în urma unui traumatism al ochiului. Atunci se instalează afakia. Pacientul pierde facultăţile de acomodare, şi anume capacitatea de a vedea clar, de aproape sau de departe, şi devine hipermetrop: vede prost şi de aproape, şi de departe. După ablaţia cristalinului, persoana care avea înainte o vedere normală poate să ajungă la hipermetropie, însă, dacă era miop (cu o bună vedere de aproape, dar una slabă de departe), ar putea să-şi recapete o vedere normală, să devină mai puţin miop ori să aibă o hipermetropie slabă. Dacă pacientul era hipermetrop, problemele de vedere se vor accentua.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *