De ce este necesar să purtăm haine cu protecție UV ?

Nu mai este de mult timp un secret că expunerea la radiațiile ultraviolete este considerată principala cauză în ceea ce privește cancerul de piele.

Mulți oameni consideră că ar trebui să se ferească de UV doar în sezonul estival, deoarece nu cunosc faptul că radiațiile sunt la fel de nocive pentru corpul uman indiferent de anotimp. Așadar, să luăm aminte! Nu soarele este dăunător organismului uman, ci expunerea prelungită la razele ultraviolete!

Cum ne protejăm în cazul acesta? Dacă mergem la plajă și dorim să ne bronzăm, folosim în mod regulat o cremă care are un factor de protecție mare. Dar dacă ne dorim să practicăm alte activități, de pildă, sporturile nautice? Atunci ar trebui să purtăm articole vestimentare care să ne protejeze pielea, de exemplu o bluză UV.

Ce sunt ultravioletele?

Razele ultraviolete (cunoscute și sub denumirea raze UV) reprezintă radiații electromagnetice care nu pot fi percepute de ochiul omenesc deoarece au o lungime de undă mai mică decât radiațiile luminii (mai mică de 400 de nanometri). Denumirea populară de ultraviolete provine de la culoarea violet care se află în spectrul luminii albe.

Tipuri de raze UV și efectele acestora

Numeroase studii efectuate arată că razele UV sunt extrem de puternice, de aceea trebuie să ne protejăm pielea.

UV-A (cea mai mare lungime de undă) – cca 99% dintre ultravioletele care ajung pe pământ sunt de tip A. Expunerea prelungită la acestea poate cauza apariția ridurilor, alergii solare, tulburări de pigmentare sau leziuni degenerative cutanate.

UV-B (lungime de undă intermediară) – pot provoca slăbirea sistemului imunitar, arsuri, afecțiuni ale ochilor (orbire, cataractă etc.) sau diferite forme de cancer la nivelul pielii.

UV-C (cele mai scurte lungimi de undă) – în general, sunt blocate de stratul de ozon existent.

Hainele cu protecție UV , o soluție eficientă

Atunci când practicăm diverse sporturi acvatice precum înotul, surful, kitesurfingul ș.a. este necesar să purtăm echipamente adecvate care să ne protejeze de radiațiile cu ultaviolete, cum sunt,de exemplu, costumele sau bluzele UV.

Cum să le alegi?

Optează pentru piesele vestimentare cu rol de protecție împotriva UV în funcție de activitatea sportivă pe care o practici. Acestea pot fi de diferite tipuri: bluze, tricouri, pantaloni, maieuri sau salopete. Pot fi purtate inclusiv peste bluza din neopren, dacă sportul de apă pe care îl practici impune folosirea unui astfel de articol.

De regulă, materialul din care sunt confecționate este o combinație între nylon și spandex și conferă suficientă elasticitate pentru ca tu să te simți confortabil și să nu fi limitat în mișcări.

În afara faptului că îți protejează corpul de acțiunea razelor ultraviolete, mai are și avantajul că îți lasă pielea să „respire” cu ușurință, datorită țesăturii sale speciale.

Un alt aspect pe care să-l iei în calcul atunci când alegi articolul vestimentar anti UV vizează factorul de protecție. Cu cât UPF-ul (Ultraviolet Protection Factor) este mai mare, cu atât pielea ta este mai protejată de radiațiile cu ultraviolete. În general, medicii dermatologi recomandă să utilizăm bluze sau orice altă piesă vestimentară anti UV care îndeplinește un rol de protecție cu UPF 50+ .   

Pentru mai multe informații, accesează site-ul ShopXtrem.ro, de unde poți comanda articole anti UV care te vor proteja de expunerea la raze ultraviolete, indiferent de activitatea sportivă pe care o practici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *