De ce să mergi la psiholog? Iată 5 motive care te pot convinge!

Atunci când ai o problemă emoțională, simți nevoia să vorbești cu cineva. Fie că este vorba despre un prieten apropiat, de o soră sau de altcineva drag, uneori este foarte important să te confesezi cuiva pentru a te „descărca” emoțional.

Dar, din nefericire, deseori aceasta se dovedește a fi doar o soluție pe termen scurt în încercarea multor persoane de a combate stresul cu care se confruntă zilnic. Cei dragi au o privire subiectivă asupra problemei și ne pot da sfaturi, dar nu ne pot ajuta să depistăm care sunt cauzele care au condus la apariția unei astfel de probleme.

Consilierea psihologică, în schimb, propune o altfel de abordare și te poate ajuta să ieși din impasul existențial în care te afli. Însă, pentru ca terapia să funcționeze, va trebui să fii complet sincer și deschis cu psihologul. Acesta te poate ajuta să afli care sunt cauzele care te-au determinat să reacționezi într-un anumit fel, în anumite situații, sau să iei anumite decizii.

Relația cu terapeutul, unică în lume

Relația pe care ți-o construiești cu psihologul nu se compară cu nicio altă relație. Psihologul trebuie să fie o persoană care să îți transmită multă încredere, în fața căruia să te poți confesa fără nicio reținere, fără teama de a fi judecat și fără a fi influențat în deciziile pe care le vei lua.

Consilierul are capacitatea de a se detașa complet de problemele pe care le întâmpini, spre deosebire de un prieten sau de o altă persoană apropiată care are tendința de a vedea lucrurile într-un mod subiectiv.

De asemenea, mersul la psiholog poate semnifica și un pas esențial către autocunoaștere, fiind o metodă excelentă de abordare în acest sens.

5 motive să apelezi la psiholog

Dacă nu ești pe deplin convins că ai nevoie de consiliere psihologică, îți oferim 5 motive care te pot determina să apelezi la un psiholog:

  1. Consilierea psihologică este o metodă ideală în demersul de autocunoaștere;
  2. Terapia te ajută să îți cultivi abilitățile personale (cum ar fi creșterea capacității de adaptare la societate și la condițiile de viață);
  3. Vei descoperi noi metode eficiente care să te ajute să îți rezolvi conflictele intrapersonale sau interpersonale;
  4. Cu ajutorul consilierii psihologice poți găsi variante multiple de gestionare a situațiilor de criză;
  5. Discuțiile cu un consilier psihologic pot contribui la dezvoltarea personală.

Ce soluții oferă consilierea psihologică

Dacă apelezi la un psihoterapeut, vei putea afla răspunsurile potrivite pentru diferite situații în care te regăsești:

  • orientare vocațională;
  • episoade de anxietate;
  • temeri (de exemplu, temeri care au legătura cu sarcina sau cu nașterea);
  • conflicte familiale;
  • conflicte interioare;
  • consilierea copiilor și a soților (în cazul unui divorț);
  • conflicte emoționale (pentru bolnavii în stadii terminale, de exemplu).

Consiliere psihologică în București

În București, există mulți specialiști care oferă servicii de psihologie la prețuri decente. În general, prețul unei ședințe de consiliere psihologică pornește de la 100 lei și variază de la terapeut la terapeut, în funcție de experiența acestuia.

Dacă consideri că vei fi mai relaxat, poți apela inclusiv la varianta unui psiholog la domiciliu, mult mai comodă și la fel de eficientă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *