Litiaza veziculara. Cauze, simptome, diagnostic, tratament

Litiaza veziculara reprezinta existenta calculilor in vezicula biliara

Cauzele de aparitie a litiazei:

– tulburari metabolice ce modifica raportul componentelor biliare cu cresterea cantitatii de colesterol din bila sau scaderea acizilor biliari si a lecitinei – duce la aparitie nucleilor colesterinici
– cauze mecanice la nivelul veziculei biliare – scaderea capacitatii de contractie (sarcina, priza indelungata de anticonceptionale) sau existenta unui obstacol in calea de evacuare (stenoze sclero-inflamatorii cervico-cistice, modificari distrofice cervico-cistice, anomalii congenitale, diskinezii cervico-cistice).

Simptome

Litiaza veziculara prezinta din punct de vedere simptomatologic mai multe faze:

– faza tulburarilor dispeptice: disconfort digestiv postprandial, balonari, flatulenta, greturi, migrene, astenie fizico-psihica, tulburari de tranzit
– faza durerilor paroxistice: colica biliara
– faza complicatiilor

Forme anatomo-clinice:

– forma latenta (muta) – fara simptomatologie, este descoperita intamplator cu ocazia unei ecografii.
– forma acuta – debut prin colecistita acuta
– forma dureroasa – debut prin colica biliara
– forma pseudoulceroasa
– forma dispeptica – debut prin simptome proteiforme nesistematizate
– forma migrenoasa
– forma pseudoneoplazica – debut prin icter indolor, progresiv, afebril

Examinare paraclinica

Ca si examinare standard in diagnosticul litiazei veziculare se foloseste ecografia. Acesta este o metoda sensibila si specifica pentru depistarea litiazei veziculare dar are doar valoare orientaiva pentru litiaza cailor biliare principale.

Colecisto-colangiografia are indicatie doar in cazul colecistopatiilor ecografic nelitiazice.

Diagnosticul diferential

Se face cu o serie de afectiuni medicale sau chirurgicale cu simptomatologie asemanatoare dar imagistica moderna ajuta la transarea eventualelor controverse diagnostice:

– suferintele de la baza toracelui drept: pneumonii bazale, pleurezii, pleurodinii, sindr. Titze, nevralgii intercostale sau subcostale, zona Zoster, colica hepatica
– periartrita scapulo-humerala dreapta
– afectiuni digestive de vecinatate: ulcerul duodenal, ulcerul perforat, herniile hiatale, pancreatita acuta sau cronica, apendicita acuta
– stenoza de artera mezenterica superioara
– dispragia intermitenta de tip Ortner
– colica renala dreapta
– abcesele hepatice primitive sau hidatice
– abcesele subfrenice drepte
– neoplasmele cailor biliare extrahepatice

Evolutie. Complicatii.

Evolutia unei litiaze biliare este in 20% din cazuri spre complicatii.

Complicatiile sunt de mai multe tipuri:

1. Infectioase:

– colecistita acuta (catarala, flegmonoasa, gangrenoasa)
– colecistita cronica (hiperplazica sau scleroatrofica)

2. Migratorii:

– icterul mecanic cu/fara angiocolita acuta sau cronica
– ileusul vaterian biliar
– hidropsul vezicular
– hidropiocolecistita acuta
– sclerodistrofii oddiene

3. Fistuloase:

– fistula biliobiliara (cu coledocul)
– fistula bilioduodenala
– fistula biliocolica
– fistula biliocutanata
– ileusul biliar

4. Perforative:

– peritonita biliara
– plastronul abcedat

5. Degenerativ-neoplazice

Tratament

In toate cazurile de litiaza biliara tratamentul care duce la vindecare este cel chirurgical.

Mai exista pentru persoanele cu risc maxim chirurgical sau pentru cei care refuza interventia operatorie si metode neablative:
– disolutia chimica: cu acid chemodoexicolic si ursodeoxicolic pe o perioada de cel putin 1 an. Rata de succes de 17%. Recidiva in 2 ani de 30%.
– litotritia extracorporeala
– litotritia si litoextractia percutana

Tratamentul chirurgical cuprinde:

– colecistectomia laparoscopica
– colecistectomia clasica: anterograda, retrograda sau bipolara
– colecistostomia – in cazul pacientilor tarati care nu suporta o interventie chirurgicala de lunga durata sau cu risc mare anestezic si care prezinta piocolecistita acuta

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *