Polenul – proprietati, administrare, tratamente

Polenul este o pulbere de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice, ce sunt amplasate, în săculeţi, pe vârful (anterele) staminelor, care constituie partea reproducătoare masculină a florii. Polenul mai este definit şi ca o pulbere galbenă produsă de staminele fanerogamelor, celulele reproducătoare masculine. Este o substanţă ce se găseşte în florile care au înflorit sau sunt îmbobocite, dar pe cale să se deschidă. Acesta este polenul brut în starea lui naturală. Valoarea terapeutică şi nutriţională a acestuia este relativ scăzută, şi nu face obiectul acestei pagini.

Ceea ce ne interesează în mod deosebit este polenul recoltat de albine. Polenul recoltat de pe anterele staminelor este “tratat” cu saliva albinelor, bogată în enzime speciale şi în amestec cu puţin nectar se formează un “ghemotoc” ce se prinde de picioruşele lor. Acesta este ceea ce cunoaştem ca “polenul recoltat de albine”. Polenul are deci o dublă geneză: vegetală şi animală; este alimentul plastic al albinelor. Polenul în această stare este divers colorat. Cel galben-auriu provine de la păpădie, iar cel galben ceva mai deschis, de la floarea-soarelui; cel roşiatic cu siguranţă a fost cules de pe florile de măr, de păr sau de piersic, în timp ce cel de un roşu intens este de pe florile de castan. Există şi polen albăstrui, de la diferitele specii de nalbă, mov – de la coriandru, sau chiar negru, de la mac. Dar cum albinele nu culeg polen doar de la o singură planta, ci preferă diversitatea, polenul terapeutic este multicolor. Cel mai bogat în vitamine şi nutrienţi este polenul poliflor, care provine din mai multe surse.

Polenul este considerat un super-aliment

Caracterizarea biologică şi biochimică a polenului, pornind de la analizele efectuate pentru specialiştii în nutriţie, dietetică şi terapeutică au luat în studiu polenul recoltat de albine ca resursă naturală valoroasă, atribuindu-i rolul complex de “hrană funcţională”.

Polenul conţine o cantitate mare de vitamine, coenzime şi chiar hormoni, precum şi toţi aminoacizi esenţiali, parţial esenţiali şi neesenţiali. Din această cauză polenul este considerat un “super-aliment”.

Polenul de albine este considerat unul dintre cei mai sănătoşi nutrienţi pe care natura îi poate pune la dispoziţie. Este utilizat de mii de ani ca supliment nutriţional, medicament, revigorant, indicat pentru menţinerea tinereţii şi vitalităţii, pentru stimularea organismului în lupta împotriva bolilor şi pentru conferirea unei stări de bine general.

Valoarea terapeutică şi nutritivă a polenului este evidentă în toate tipurile de carenţe nutriţionale în care este necesar să se utilizeze produse a căror concentraţie în principii active este superioară mierii.

Compozitia chimica a polenului

Polenul are o compoziţie chimică complexă, predominant proteică, zaharuri reducătoare şi nereducătoare, lipide simple şi complexe, vitamine, enzime, substanţe minerale, principii cu acţiune bactericidă şi bacteriostatică, substanţe de tip hormonal, fitohormoni, pigmenţi de natură carotenoidă şi flavonoidă.

Este bogat mai ales în vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6, B12), antioxidanţi, inclusiv beta caroten, vitamina C şi vitamina E, acid folic, provitamina A. Deasemenea, polenul conţine minerale ca: fosfor, calciu, potasiu, fier, magneziu, iod. Polenul este compus din aproximativ 55% carbohidraţi, 35% proteine, 3% vitamine şi minerale, 2% acizi graşi şi 5% alte substanţe nutritive. Conţine de două ori mai multe proteine decât carnea de vită şi reuşeşte să aibă un conţinut de grăsimi foarte scăzut.

Poate fi considerat o sursă excelentă de proteine pentru vegetarieni, fiind foarte bogat şi în aminoacizi esenţiali. Din punct de vedere al analizei nutrienţilor, polenul este unul, dacă nu chiar cel mai complet nutrient natural. 30 de grame de polen aduc organismului aproximativ 28 de calorii. Din aceste 30 de grame, 7 grame sunt carbohidraţi, 15% este lecitina, 25% proteine de cea mai bună calitate.

De ce polenul recoltat de albine este atât de special? Răspunsul este simplu: orice organ capabil de reproducere trebuie să fie bogat şi să conţină toate elemente nutritive necesare vieţii. O granulă (pelotă) de polen conţine între 100.000 şi 5.000.000.000 de grăuncioare microscopice de polen, fiecare fiind, în parte, capabil să asigure reproducerea speciei sale vegetale.

Polenul pare să fie sigur în administrare, cu toate că specialiştii se menţin destul de rezervaţi dacă este vorba să recomande polen pentru o afecţiune specifică. Acţiunea polenului în cazul administrării pentru o anumită afecţiune se manifestă stimulând funcţiile organismului în totalitatea lor. Polenul are o acţiune generală şi nu specifică. Această proprietate este dată de compoziţia complexă pe care o are fiecare grăunte de polen capabil de a genera o nouă fiinţă. Polenul poate să fie implicat şi în apariţia unor fenomene alergice importante. În cazul în care exista alergii alimentare, specialiştii recomandă ca polenul să fie evitat.

Ingestia de polen, survenită pe un teren atopic, poate fi răspunzătoare de apariţia dispneei, pruritului şi urticariei tegumentare, edemului glotic şi chiar a anafilaxiei. De asemenea, polenul nu este considerat sigur pentru femeile însărcinate, indiferent cât de multe substanţe nutritive ar conţine. El nu trebuie consumat ca atare nici în perioada de lactaţie şi de hrănire la sân a bebeluşului. Acest fapt se datorează în principal riscului ca polenul să conţină şi anumite pesticide sau fertilizatori artificiali, precum şi fungi, în cazul în care nu a fost depozitat corespunzător.

Principalii constituienţi organici ai polenului şi rolul acestora:

– aminoacizi (metionina. valina, jizina, cistina, glutamina etc.) care accelerează funcţionarea ficatului şi implicit dezintoxicarea organismului;
– grăsimi şi mai ales acizi nesaturaţi – linol, acid linoleic, acid arahidonic. – care joacă un rol important în prevenirea arterosclerozei, fermenţi, hormoni, vitamine, flavonoizi, necesari organismului, pentru mărirea puterii de rezistenţă;
– vitamina A. Polenul conţine de 20 de ori mai multă vitamina A decât morcovul, şi tot deasemenea, provitamina A;
– complexul vitaminic B: B1, B2, B3, B5, B6, B8, B12 cu rol complex pentru organismul uman. Vitaminele B sunt utilizate pe rol de coenzime (componente-cheie ale enzimelor) în aproape orice parte a organismului. Ele sunt esenţiale in mentinerea sanatatii sistemului nervos, a pielii, parului, ochilor, ficatului si a cavitatii bucale, precum si pentru pastrarea unui bun tonus muscular in tractul gastrointestinal. Vitaminele B dau de asemenea energia necesara metabolismului carbohidraţilor, grasimilor si proteinelor.
– vitamina C: antioxidant, protejeaza corpul prin distrugerea radicalilor liberi din fluidele organismului.
– vitamina E, reduce parţial afecţiunile provocate de bioxidul de carbon şi de bioxidul de sulf.
– rutin (polenul este sursa cea mai bogată în această substanţă), pentru a asigura prevenirea hemoragiilor la nivelul creierului, inimii sau retinei; ameliorarea condiţiei organismului în stările de alergie prin diminuarea producerii şi eliberării de histamină; menţinerea stratului de colagen, esenţial în păstrarea bunei structuri a stratului exterior al pielii (epiderma); are rol esenţial în absorbţia vitaminei C; facilitează vindecarea rănilor; întăreşte capilarele sanguine, fapt pentru care este recomandat în tratamentul venelor varicoase, ulceraţiilor şi hemoroizilor; previne cancerul; creşte capacitatea organismului de a lupta împotriva infecţiilor virale;
– lecitină şi în special acizi nucleici.
Suplimentarea cu polen a regimului alimentar adaugă organismului substanţe de bază ale acizilor nucleici, realizându-se astfel o modernă terapie celulară necostisitoare.

Constituienţii anorganici ai polenului:

– macroelemente: fier, magneziu, calciu, potasiu, sodiu, clor;
– microelemente: crom, cupru, mangan, nichel, seleniu, zinc;
– minerale: fosfor, calciu, potasiu, fier, magneziu, iod.

Afecţiuni în care este recomandată administrarea polenului. În principal polenul se administrează pentru ameliorarea funcţiilor deficitare la un moment dat, ale organismului, în formele de carenţă proteică şi în bolile care atinge parenchimul hepatic (steatoză hepatică, hepatită toxică, hepatită cronică, ciroză). Administrarea polenului în a doua jumătate a perioadei de sarcină, combate oboseala, scade retenţia azotată, reduce edemul şi frecvenţa toxemiei şi creşte calitatea laptelui matern. De asemenea în principiile active ale polenului, s-au identificat substanţe estrogenice cu efecte benefice pentru femeile cu exces de foliculină, prevenind sau chiar ajutând la tratarea unor afecţiuni care pot deriva din surplusul de hormoni estrogenici (tumori mamare, fibrom uterin, fibroză mamară). Cercetările asupra polenului de albine indică utilizarea acestuia în disfuncţiile sexuale: impotenţă, frigiditate, în dereglaje neuropsihice (astenie, surmenaj, stres, migrene, insomnie).

– digestia – reglează tranzitul intestinal, mai ales în cazurile de constipaţie cronica sau diaree, stimulează arderea grăsimilor şi ajuta la controlul greutăţii;
– funcţionarea sistemului imun şi stimularea detoxifierii organismului;
– îmbunătăţirea circulaţiei sanguine sistemice;
– ameliorarea astmului;
– creşterea capacităţii de efort şi îmbunătăţirea performanţei sportivilor;
– reducerea nivelului colesterolului;
– reducerea efectelor secundarea ale chimioterapiei;
– îmbunătăţirea potentei şi creşterea libidoului;

Alte caracteristici ale polenului: afrodiziac, anabolizant biologic, antibacterian, antidepresiv, antiinflamator, antiparazitar, antipiretic, antitoxic, biostimulator, dietetic, antianemic, diminuează hemoragiile, scade colesterolul, euforizant, ameliorează funcţiile cerebrale, gastrice, ale intestinului gros, funcţiile hepatice, sexuale, ale tiroidei, intervine în procesul creşterii, în procesul naşterii, ameliorează structura pielii, întinereşte mintea, creierul şi viaţa emoţională. Întăreşte capilarele sanguine, inima, sistemul imunitar. Este un tonic general.

Indicaţii generale, afecţiuni: distrofii, anorexie, rinita alergică, boli hepatice, ulcer gastro-duodenal, tulburări de dinamică sexuală, prostatite, hiper lipidemie, anemie, angina pectorala, insuficienţă cardiaca, tulburări de circulaţie periferică, flebite, ulcer varicos, varice, schizofrenie, oligofrenie, în medicină sportivă ca stimulator al efortului fizic, adjuvant în neoplazii.

Afecţiuni ce pot fi prevenite cu ajutorul polenului

Accidentul vascular – este prevenit de consumul zilnic de polen. Responsabil pentru această calitate este, după părerea specialiştilor, un aminoacid conţinut de polen, rutină, care are un efect de tonifiere a vaselor de sânge. Acelaşi aminoacid, dar şi efectele de reglare a tranzitului intestinal pe care le are polenul fac ca acesta să aibă un efect favorabil şi în prevenirea şi combaterea varicelor şi a hemoroizilor.

Adenomul de prostată – trei studii făcute în paralel de către cercetători din Stockholm (Suedia), Kyoto (Japonia) şi Munchen (Germania) au arătat că tratamentul cu polen de albine da rezultate excepţionale în tratarea adenomului de prostată în faza acută, dar şi în formă cronicizata. Cercetătorii din cele trei oraşe au mai observat şi o îmbunătăţire considerabilă a potentei pacienţilor care au urmat acest tratament cu polen. Conform aceloraşi cercetări, cel mai potrivit este tratamentul de lungă durată (minimum 60 de zile) cu acest remediu, luat în cantităţi de minimum 10 grame pe zi, în combinaţie cu un alt produs al stupului, lăptişorul de matcă (100 mg pe zi).

Alcoolismul – polenul micşorează dependenţă faţă de alcool, reduce depresia şi anxietatea persoanelor care au deprins acest viciu îngrozitor – acestea sunt rezultatele unor studii făcute în Finlanda şi în Rusia. Se iau 15-30 de grame (1-2 linguri) pe zi, în cure de 30 de zile, cu 15 zile de pauză.
Alzheimer (boala) – procesele de îmbătrânire a sistemului nervos sunt încetinite de aminoacizii, vitaminele, mineralele şi enzimele din compoziţia polenului. Pentru prevenirea Alzheimerului şi a altor tulburări neurologice conexe cu înaintarea în vârstă se recomandă efectuarea a 3-4 cure cu polen pe an, de câte o lună fiecare, timp în care se consuma zilnic câte zece – douăzeci de grame de polen.

Anemia, tulburările de metabolism şi hormonale la adolescenţi – trei cercetări succesive făcute la spitalul universitar din Sarajevo, pe loturi de paciente cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, au arătat ca polenul are o influenţă uimitoare în corectarea anumitor probleme specifice acestei vârste. Administrarea în cure îndelungate a acestuia reduce semnificativ incidenta acneei juvenile, are un efect reglator în mai mult de jumătate din cazurile de dismenoree, stimulează producţia de hemoglobină. Aceleaşi rezultate excepţionale au fost obţinute în acest domeniu, al tulburărilor care apar în perioada pubertăţii şi a adolescenţei, de doi cercetători romani, G. Calcaianu şi F. Cozma, care au administrat pacienţilor o combinaţie de polen, miere şi lăptişor de matcă. De altfel, mai multe studii ale celor doi cercetători români pe produse apicole sunt adesea citate în literatura internaţională de specialitate.

Arterioscleroza, valori ridicate ale colesterolului, tulburări ale circulaţiei cerebrale – în toate aceste afecţiuni s-a demonstrat o intensă acţiune a polenului administrat sistematic. Principiile active ale acestuia ajuta la redobândirea elasticităţii vaselor de sânge, reduce valorile colesterolului negativ, ameliorează circulaţia cerebrală. Se ia polenul amestecat cu miere în dozele precizate anterior, în paragraful referitor la administrarea acestui produs.

Cancerul – după părerea lui Ernesto Contrera, un doctor în medicină american, specializat în oncologie: “Nu există un produs, natural sau de sinteză, care să se poată compara cu polenul de albine în prevenirea bolii canceroase”. Într-adevăr, prin conţinutul sau de vitamine, de enzime care reglează digestia şi metabolismul ori care stimulează imunitatea, polenul este un excelent produs profilactic contra cancerului. Se recomandă minimum trei cure a câte o lună cu polen de albine, în dozele potrivite pentru fiecare în parte şi precizate în paragraful în care am vorbit despre administrarea acestui produs.

Cancerul uterin şi mamar – Dr. Peter Hernuss, de la spitalul universitar din Viena, a observat rezultatele obţinute prin administrarea polenului de albine la un lot de 25 de femei bolnave de cancer uterin inoperabil. Rezultatele au fost încurajatoare: după câteva săptămâni de administrare sistematică a acestui produs (10-20 de grame pe zi), s-a observat diminuarea unor simptome, cum ar fi astenia psihică şi fizică, greaţă, inapetenta. Analizele de sânge au arătat o intensificare a acţiunii sistemului imunitar în sensul fagocitarii formaţiunilor tumorale, intensificare obiectivată prin creşterea producţiei de celule imunocompetente, precum şi a producţiei de anticorpi specifici. Un alt studiu, făcut de data aceasta la spitalul universitar din Sarajevo, a arătat că femeile cu tumori uterine şi mamare care făceau cobaltoterapie au tolerat mult mai bine acest gen de terapie cu efecte adverse extrem de dure, atunci când au consumat zilnic polen. De asemenea, organismul lor a luptat mult mai bine cu boala canceroasă în urma administrării acestui produs.

Constipaţia şi alte tulburări de tranzit intestinal – anumite substanţe active din polen stimulează activitatea întregului tub digestiv, având şi un foarte interesant efect reglator al tranzitului. Cercetări făcute în anii 70 arată ca polenul combate constipaţia, dar este foarte eficient şi în cazurile de diaree sau infecţii ale intestinului, conţinând substanţe antibiotice care reglează flora intestinală. Conform unui studiu francez, publicat în revistă “La Revue de Pathologie Generale et de Physiologie Clinique”, acest produs apicol este eficient şi în infecţii ale tubului digestiv, cu Escherichia coli sau cu Proteus. Se administrează în cure scurte, de 7-14 zile, câte o linguriţă înainte de fiecare masă.

Depresia şi neurastenia – în anii 80 au fost efectuate mai multe experimente cu pacienţi suferind de depresie cronică şi de diferite forme de astenie psihică, studii care au condus la concluzii încurajatoare. Mai mult de 30% dintre cei care au luat polen vreme de trei luni au remarcat gradat o creştere a tonusului interior, o tendinţă de a se implica în activităţi creative, precum şi o diminuare clară a gândurilor şi tendinţelor depresive. Poate părea un procent redus, dar rivalizează cu cel al unor medicamente de sinteză considerate printre cele mai bune, în condiţiile în care efectele adverse ale polenului sunt insignifiante, în comparaţie cu cele ale medicaţiei psihotrope alopate.

Infecţiile respiratorii – prin conţinutul sau de antibiotice, antivirale şi imunostimulente naturale, polenul este un excelent mijloc de prevenire a virozelor şi a infecţiilor bacteriene respiratorii. Se administrează în cure de câte o lună, timp în care se consuma 10-30 de grame zilnic. Pe an se recomandă, pentru a preîntâmpina bolile respiratorii, efectuarea a 2-3 cure.
Infertilitatea la bărbaţi – un studiu făcut la spitalul universitar din Sarajevo (fosta Iugoslavie), de către doctorul în medicină Izet Osmanagic, a arătat fără dubiu că un consum regulat de polen duce la o amplificare a activităţii gonadelor, la creşterea producţiei de spermatozoizi, precum şi la îmbunătăţirea acestora. Studii recente germano-suedeze, făcute pe un eşantion de 93 de bărbaţi, au arătat că prin cura cu polen sunt preîntâmpinate infertilitatea şi impotenta la bărbaţi cauzate de înaintarea în vârstă, dar şi de diferiţi factori de stres (fizic sau psihic), cum ar fi poluarea, carentele în alimentaţie, tensiunea emoţională prelungită, odihnă insuficienta etc.

Întârzierile de creştere la copii – un studiu făcut la un spital de copii din Cordoba (Spania) a arătat că administrarea zilnică a cinci-zece grame de polen favorizează dezvoltarea şi consolidarea oaselor, accelerează dezvoltarea sistemului nervos şi ajuta la amplificarea funcţiilor cognitive ale celor mici. Polenul este recomandat chiar şi în cazurile în care deja a apărut un retard al dezvoltării fizice şi mentale a copiilor.

Menopauza prematură – polenul conţine substanţe estrogene şi stimulente ale activităţii glandulare la femei, având un efect global de reîntinerire cu totul remarcabil. Se administrează sub forma unor cure de 28 de zile, cu 12 zile de pauză, minimum 4 cure pe an. Acelaşi lucru este valabil şi pentru bărbaţi, pentru prevenirea andropauzei premature.
Obezitatea – un ajutor foarte bun în combaterea acestui adevărat flagel al lumii civilizate este polenul de albine. Acesta reglează tranzitul intestinal, favorizând eliminarea, stimulează metabolismul, ajutând la o mai bună “ardere” a caloriilor. Acest produs este foarte preţios în tratamentul îngrăşării şi pentru că da un plus de tonus fizic şi psihic, plus care va face mai facilă abordarea exerciţiilor fizice, care sunt absolut necesare în cazul acestei afecţiuni.

Contraindicaţii în administrarea polenului:

Nu este indicat să se administreze polen persoanelor cu excitabilitate sexuală, psihică sau nervoasă crescută. De asemenea, în majoritatea hiperfuncţiilor hormonale (cu excepţia excesului de foliculină), acest produs apicol trebuieşte evitat sau mult limitat.

În caz de obezitate, hipercolesterolemie şi hipertrigliceridemie, tratamentul cu polen cere îndrumare şi supraveghere competentă.

Se va administra numai la recomandarea medicului în:
– obezitate;
– exces de colesterol şi lipide în sânge;
– în adenom de prostată;
– hiperfuncţii hipofizare, tiroidiene, suprarenale şi testiculare;
– hiperexcitabilitate sexuală;
– ateroscleroză cerebrală avansată.

Este interzisă administrarea în:

– alergii de tip respirator la polen de albine (atenţie, nu la cel anemofil);
– alergii de tip alimentar;
– alergie digestiva (crampe abdominale, diaree etc.), atunci când polenul se administrează normal, per oral;
– diabet zaharat. Polenul poate conţine până la 30-32 % glucide şi nu se recomanda deci în cantitate mare la diabetici; în cantitate mică poate avea însă rezultate foarte bune, având în vedere ca polenul conţine toţi amino-acizii esenţiali necesari sintezei insulinei;
– ulcer gastro-duodenal, gastrita, când polenul este administrat crud (brut), înainte de mese, în cantitate relativ crescută, datorate exinei care poate avea o structură aspră, “ţepoasă”.

Cum recunoaştem polenul bun pentru terapie

În primul rând după aspect, mai ales prin strălucire – trebuie să fie deschis la culoare şi să nu aibă nuanţe terne, chiar dacă în el există şi granule închise la culoare. Apoi, nu trebuie să fie acru (ceea ce înseamnă că a prins umezeală, este foarte toxic) şi nici să nu aibă gust de ars (ceea ce înseamnă că a fost uscat necorespunzător şi nu mai are valoare). Gustul normal al polenului este cel dulce-aromat. Cel mai bun este cel foarte proaspăt, care este moale şi puţin umed (dar nu acrit!). Cel cu granulele foarte tari şi aproape fără miros este vechi şi nu mai are decât 10-20% din proprietăţi, deci nu va fi folosit.

Păstrarea polenului

Se face într-un recipient de sticlă ermetic închis, pentru a nu trage umezeală şi a nu permite oxidarea şi degradarea accelerată a principiilor sale active. De asemenea, se ţine pe cât posibil la întuneric, pentru că şi lumina duce la o pierdere mai rapidă a calităţilor sale terapeutice. Ideal este ca polenul să fie păstrat la o temperatură de 0-4 grade Celsius (în frigider), pentru că în el exista foarte adesea ouă de larve, care se pot dezvolta rapid.

Administrarea polenului de albine

Este foarte important ca polenul să înceapă să fie consumat lent deoarece unele persoane pot avea reacţii alergice. Dacă suntem pentru prima dată consumator de polen recoltat de albine, începem prin a pune sub limbă 2 granule pentru testul de sensibilitate. Dacă apar mâncărimi, uşoare inflamaţii, sau strănut, aceasta este o situaţie de intoleranţă şi va trebui consultat un nutriţionist. În această situaţie se pot administra capsule pentru a evita contactul cu membranele mucoase.

În situaţia în care reacţia faţă de polen este tolerabilă, se va continua cu câte 2 granule în fiecare zi până ce nu mai apare nici o reacţie, apoi doza zilnică va creşte lent.
Dacă la primul test nu apare nici o reacţie, se va începe cu 3 granule pe zi, cantitatea crescând cu câte 2 granule la două zile, până ce se ajunge la 1/2 linguriţă pe zi. În continuare cantitatea poate creşte treptat până la 1-2 linguriţe pe zi sau chiar mai mult funcţie de metabolismul individual. Pentru o mai bună absorbţie a compuşilor nutritivi din polen, granulele trebuiesc mestecate bine, pentru a sparge peretele celular al acestora.

1. Consta în administrarea ca atare a polenului, fără a fi măcinat. Se recomandă să fie omogenizat în miere de albine deoarece aceasta joacă rolul de vehicul al compuşilor nutritivi ridicând gradul de asimilare. Raţiile sunt următoarele:

– copiii sub trei ani nu vor consuma polen;
– persoanele cu probleme hepatice şi copiii între trei ani şi opt ani vor consuma maximum 5 grame (1 linguriţă) pe zi;
– copiii între opt şi doisprezece ani vor consuma 10 grame (2 linguriţe) pe zi;
– între doisprezece şi cincisprezece ani se pot consuma câte 12-15 grame (o lingură) pe zi;
– adulţii şi adolescenţii pot consuma până la 25-30 de grame (2 linguri) pe zi, având grijă să facă 3 săptămâni de pauză, după o lună de cura.
Polenul ingerat ca atare trebuie administrat înainte de masă, pe stomacul gol. Acest produs al stupului va fi mestecat foarte bine înainte de a fi înghiţit, altfel el neputând fi asimilat de organism, din cauza unei membrane nedigerabile în care este învelit de către albine. Această formă de administrare este mai greu suportată de multe persoane, întrucât produce jena gastrica şi/sau fenomene alergice. Din acest motiv, prezentăm în continuare alte două metode:

2. Polenul se administrează în aceleaşi doze recomandate mai sus, dar înainte se macina fin cu râşniţa electrică de cafea, până se formează o pulbere, care se înghite în combinaţie cu miere. La fiecare linguriţă de polen măcinat se adaugă alte două linguriţe de miere, cu care se amestecă bine, aşa încât să formeze o pastă. Această pastă de polen cu miere este mai uşor de suportat de către persoanele cu o sensibilitate alergică crescută, precum şi de cei care nu agreează gustul polenului.

3. Se recomanda în special persoanelor care au o sensibilitate gastrica deosebită, suferind de arsuri la stomac (pirozis) ori care au alte probleme ale tubului digestiv, ce se amplifică la administrarea polenului. Aceştia vor combina pulberea de polen (obţinută prin măcinare cu râşniţa electrică de cafea) cu apă. La o linguriţă de polen se adaugă 1-6 linguriţe de apă, formându-se o soluţie de o consistenţă variabilă, de la cea păstoasa la cea perfect lichidă. Soluţia obţinută se bea pe stomacul gol sau, dacă nici aşa nu este suportată, după o masă uşoară.
Polenul nu trebuie niciodată administrat fiert, deoarece căldura îi distruge multe dintre elementele constituente (vitamine, enzime, hormoni).
La orice tulburare care apare pe parcursul curei cu polen este indicat să consultaţi un medic, pentru a stabili dacă o puteţi continua sau nu.

Caracteristicile polenului bun pentru terapie:

– aspect strălucitor, deschis la culoare şi să nu aibe nuanţe terne (chiar dacă în compoziţie apar şi granule închise la culoare);
– gustul nu trebuie să fie acru. În sens contrar înseamnă că a prins umezeală şi în acest caz este foarte toxic. De asemenea nu trebuie să aibă gust de ars (înseamnă că a fost uscat necorespunzător şi nu mai are valoare);
– trebuie să fie uscat în aşa fel ca granulele de polen să alunece unele pe lângă altele ca particulele de nisip.
Cel mai bun polen este cel proaspăt care este moale şi puţin umed (fără a avea gust de acru), dar care nu rezistă în timp. De acea el se usucă în anumite condiţii, care să-i permită o bună conservabilitate. Acesta este tare şi are un gust dulceag şi uşor parfumat.

Forme terapeutice de administrare a polenului:

Polenul se poate administra atât în stare proaspătă (crudă) cât şi în stare uscată. Polenul uscat se prezintă sub formă de granule sau pulbere (pentru anumite reţete se cere măcinarea granulelor de polen). Polenul proaspăt este deosebit de concentrat în principii active. Activitatea biologică a produsului crud se reduce la jumătate în cca 5-6 ore de la recoltare.
– în stare crudă, acest produs al stupului, se administrează ca atare, câte 2-3 linguriţe pe zi, sau sub formă de băutură preparată
– băutura apicolă cu polen se prepară în recipienţi de sticlă, prin dizolvarea a 180g miere în 800g de apă la temperatură obişnuită, pentru a evita (la o temperatură ridicată) distrugerea multor principii active. Când dizolvarea este completă, se adaugă 50 g polen proaspăt sau uscat – sub formă de pulbere (granule măcinate). În continuare se agită, lăsându-se, apoi recipientul închis, 2 zile la temperatura camerei, timp în care se iniţiază procesele fermentative. Începând din a treia zi, băutura cu polen poate fi consumată. Înainte de consum, lichidul se omogenizează cât mai bine. Se recomandă consumul unui pahar (200 ml) imediat după mese.
– pasta de miere cu polen se prepară amestecând miere 5 părţi cu 1 parte polen uscat şi măcinat. Se prepară doar cât este necesar pentru consumul dintr-o zi. În mod obişnuit se administrează câte 2 linguriţe de amestec după cele 3 mese principale.
– polenul granulat (uscat) se administrează, imediat după mesele principale, iniţial în doze de atac de 30-40 g (4-6 linguriţe), apoi în doze de întreţinere de 15 g -20 g (2-3 linguriţe). Acest mod de administrare este recomandat numai persoanelor care nu prezintă nici un fel de simptome alergice sau de intoleranţă la polen.
– pulberea de polen (polenul pulverizat) se obţine prin râşnirea granulelor chiar înainte de folosire De obicei, nu se administrează intern ca atare, ci intră în compoziţia băuturii şi pastei cu miere. Se mai foloseşte extern, prin pudrare sau în amestec cu ceaiurile specifice, în alopecie.

Calendarul tratamentelor cu polen

O cură cu polen trebuie să dureze 30-40 zile, fiind urmată de o lună pauză, după care tratamentul poate fi reluat. Persoanele care folosesc întâia dată polenul sau care nu au recurs la acest produs apicol de mult timp, este bine să recurgă la o primă cură mai scurtă (8-20 zile – recomandat 14).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *