Somnolenta excesiva. Ce se ascunde in spatele starii de somnolenta si moleseala

Atentie la somnolenta excesiva ! Excesul de somn şi somno¬lenţa neobişnuită din timpul zilei pot, atunci când apar brusc, să constituie un simp¬tom al uneia dintre numeroa¬sele boli ale sistemului nervos central. Poate fi vorba de boli degenerative, infecţioase sau tumorale, ca scleroza în plăci, meningita, encefalita etc. In acest caz se impune o consultaţie medicală de urgenţă.

SINDROMUL KLEINE-LEVIN

Combină accesele de hipersomnie şi tulburările de compor¬tament (agresivitate) cu o dorinţă sexuală exagerată şi cu o creştere a poftei de mâncare. Aceste tul¬burări, care afectează mai ales bărbaţii şi debutează de obicei la vârste cuprinse între 10 şi 20 de ani, apar de două sau trei ori, în episoade de circa o săptămână, apoi dispar de la sine.

SINDROMUL GELINEAU

Este o altă formă de insomnie, care debutează cel mai adesea în adolescenţă, fiind mai frecventă la bărbaţi. Acest sindrom se manifestă prin nevoia subită şi irezistibilă de a dormi în plină zi (narcolepsie), care alter¬nează cu prăbuşirea bruscă a tonu¬sului muscular (catalepsie): tonusul dispare brusc din tor corpul, încetând funcţiile cerebrale ale pacientului, care este, cel mai adesea, pe deplin conştient; aceste atacuri, care durează de la câtcva secunde la câteva minute şi care încetează de la sine, sunt adesea declanşate de o emoţie puternică (râs în hohote, furie etc.). Cât despre episoadele de somn, acestea durează cam un sfert de oră, durata lor depinzând de mediu: scurtă atunci când persoana e stimulată (reuniuni, conversaţie), mai lungă acasă sau într-un mijloc de transport (tren, autobuz). Pe de altă parte, bol¬navul poate avea şi tulburări când adoarme sau se trezeşte, cum ar fi halucinaţiile sau imposibilitatea de a-şi mişca membrele în timp ce doarme (paralizia somnului). Tratament. Este identic cu cel al somnolenţei diurne.

ALTE TULBURĂRI DE SOMN

Hipersomnia idiopatică. Este o afecţiune în cursul căreia paci¬entul, în afară de somnul din timpul nopţii, doarme şi ziua, între una şi patru ore. Această tul¬burare apare la vârste între 10 şi 20 de ani. Tratamentul se bazează pe medicamente psihostimulante, dar şi pe adoptarea unui nou ritm de somn (cu sieste, de exemplu). Hipersomnia recurentă. Mai rară decât afecţiunea precedentă, această tulburare se caracterizează prin episoade de somn de 18-20 de ore, timp de 3 până la 10 zile, în cursul cărora pacientul nu se trezeşte decât ca să mănânce.

SOMNAMBULISMUL

Această tulburare benignă nu trebuie considerată o boală şi nu necesită tratament decât în cazuri foarte rare. Constă în trezirea aparentă în timpul nopţii, urmată de o succesiu¬ne de comportamente com¬plexe: somnambulul poate să se scoale din pat, să se îmbra¬ce, să deschidă uşile, înainte de a se trezi şi de a se băga din nou în pat după câteva minute. Această tulburare afectează îndeosebi copiii (16% din ei înaintea vârstei de 15 ani), apoi dispare de la sine în timp. în prezent, somnambulismul este interpretat ca o trezire incompletă a creierului, cu blo¬carea mecanismelor de memorare, care are loc în paralel cu alte activităţi cerebrale când suntem treji.

*foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *