Tulburări ale simţului olfactiv

Sunt produse de afecţiuni care interferă cu accesul substanţei odorante către neuroepiteliul olfactiv (afectarea transportului), care lezează regiunea receptoare (afectare senzorială) sau care deteriorează căile olfactive centrale (afectare neurală).

Pierderea transportului olfactiv

Poate fi rezultatul inflamaţiei membranei mucoasei nazale din infecţiile virale acute ale tractului respirator superior, rinitele şi sinuzitele bacteriene, rinitele alergice şi modificările structurale ale cavităţii nazale, cum sunt deviaţiile de sept, polipii şi neoplasmele. Este posibil de asemenea ca anomaliile secreţiei mucusului în care se află cili olfactivi să conducă la pierderea sensibilităţii olfactive.

Pierderile senzoriale olfactive

Sunt produse de distrugerea neuroepitelului olfactiv de către infecţiile virale, neoplasme, inhalarea de substanţe chimice toxice, medicamente care afectează turnoverul celular şi radioterapia craniană.

Pierderile neurale olfactive

Apar în traumatisme craniene, boala Parkinson, boala Alzheimer, psihoza Korsakoff şi deficit de vitamină B12, neoplasme ale fosei craniene anterioare, intervenţii neurochirurgicale, administrare de agenţi neurotoxici (etanol, amfetamine, cocaină topic, aminoglicozide, tetraciclină, fum de ţigară), afecţiuni endocrine (sindrom Cushing), hipotiroidismul şi diabetul zaharat pot afecta percepţia mirosului.

Tulburările olfactive pot fi clasificate în:

– anosmie totală (incapacitatea de a detecta calitativ orice fel de senzaţie olfactivă)
– anosmie parţială (capacitatea de a detecta calitativ unele, doar nu toate senzaţiile olfactive)
– anosmie specifică (pierderea capacităţii de detecta numai una sau un număr limitat de substanţe odorante)
– hiposmie totală – sensibilitate redusă faţă de toate substanţele odorante
– hiposmie parţială – sensibilitate redusă faţă de anumite substanţe odorante
– disosmie (când percepem un miros distorsionat, adică perceperea unui miros neplăcut în prezenţa unuia plăcut sau perceperea unor mirosuri care nu există în mediul respectiv)
– hiperosmie generală – creşterea sensibilităţii faţă de toate substanţele odorante
– hiperosmie parţială – creşterea sensibilităţii faţă de anumite substanţe odorante
– agnozia – incapacitatea de a clasifica, diferenţia sau identifica verbal senzaţiile olfactive, deşi capacitatea de a distinge sau de a recunoaşte substanţele odorante poate fi normală

Evaluarea clinică

Istoricul debutului şi progresiunii afecţiunii olfactive poate fi de importanţă capitală în stabilirea diagnosticului etiologic. Examenul fizic va cuprinde examinarea amănunţită a urechilor, tractului respirator superior, a capului şi a gâtului. Examenul neurologic va pune accent pe nervii cranieni.

Tomografia computerizată este necesară pentru excluderea neoplasmelor fosei craniene anterioare, a fracturilor nesuspicionate ale fosei craniene anterioare, a sinuzitelor paranazale şi a neoplasmelor cavităţii nazale şi a sinusurilor paranazale.

Urmează apoi evaluarea senzorială a funcţiei olfactive necesară pentru coroborarea acuzelor pacientului, evaluarea eficacităţii tratamentului şi determinarea gradului afectării permanente. De obicei anamneza furnizează indicii importante pentru elucidarea etiologiei.

Concluzionând:

Traumatismele craniene şi infecţiile virale contribuie într-un procent destul de mare la apariţia tulburărilor olfactive. Uneori anosmia poate fi consecutivă unei lovituri în regiunea occipitală. Odată apărută, anosmia traumatică este de obicei definitivă.

Infecţiile virale distrug neuroepiteliul olfactiv care este înlocuit de epiteliul respirator. Anomaliile congenitale sunt rare. Meningiomul regiunii frontale inferioare este cea mai frecventă cauză tumorală de anosmie.

Ocazional adenoamele hipofizare, craniofaringioamele, meningioamele supraselare şi anevrismele părţii anterioare a poligonului Willis, se extind anterior şi afectează structurile olfactive.
Disosmia, distorsionarea subiectivă a percepţiei olfactive (cacosmia şi paraosmia) poate surveni în boli intranazale care afectează parţial simţul olfactiv sau poate reprezenta o fază a recuperării unei anosmii neurologice.

Tratament

Tratamentul fenomelor alergice, antibioterapia, terapia glucocorticoidă topică şi sistemică, intervenţiile chirurgicale pentru polipi, deviaţiile de sept nazal şi sinuzitele hiperplazice sunt frecvent eficiente în restabilirea percepţiei olfactive. Pentru pierderile senzoriale şi neuronale ale olfacţiei nu există un tratament eficace, deseori se pot produce vindecări spontane. Se mai poate folosi vitaminoterapia, tratamentele cu zinc şi vitamina A care pot avea un efect benefic.

*foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *